Piatra-Neamț – Polițist blestemat pentru că și-a făcut datoria: „Mă rog la Dumnezeu zilnic să mori!”

Polițiștii nemțeni a avut un weekend plin de acțiuni menite să menţină un climat de siguranță publică, să combată faptele ilegale şi să salveze vieţi, prin prevenirea accidentelor de circulaţie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, vineri (12 mai), polițiștii din cadrul IPJ Neamț au desfășurat o acțiune la trecerile pentru pietoni, pentru combaterea abaterilor privind acordarea de prioritate pietonilor care au acest drept, dar și pentru sancționarea pietonilor care încalcă prevederile legale privind traversarea drumului public. Polițiștii care au acționat în fața Școlii Nr. 4 din Piatra-Neamț au depistat, în aproximativ 30 de minute, 5 șoferi care nu au acordat prioritate la trecerea pentru pietoni.

Un moment mai puțin plăcut a fost când un șofer de altă naționalitate, deranjat de faptul că s-a ales cu permisul suspendat pentru că  nu a acordat prioritate la trecerea pentru pietoni, i-a spus polițistului care-i completase procesul verbal că „Am să mă rog la Dumnezeu zilnic să mori”.

De asemenea, șoferul i-a mai reproșat polițistului că nu era vorba de pietoni, era doar o „c***ă care a trecut pe trecerea pentru pietoni”,  și că dacă „opream brusc mă loveau cei din spate”. Polițistul nu a reacționat deloc la blestemul șoferului ba chiar a vorbit frumos, reușind să prevină degenerarea discuției. În final șoferul s-a ales cu permisul de conducere suspendat pentru neacordare de prioritate la trecerea pentru pietoni.

PUBLICITATE