Piatra-Neamț – 47 de activități culturale de Zilele Bibliotecii – 21-28 octombrie


Biblioteca Judeţeană “G. T. Kirileanu” propune publicului nemțean un program dens în evenimente pentru toate gusturile, sub tradiționalul generic Zilele Bibliotecii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, în perioada 21-28 octombrie se vor desfășura 47 de activități culturale (festival de poezie, recital de poezie, vernisaj, spectacol de teatru, evocări literare și artistice, vizionări de materiale documentare, audiții muzicale, colocvii și dezbateri) pentru un public de toate vârstele, acoperind toate domeniile de interes, într-un demers cu caracter enciclopedic, asumat, de altfel, prin misiunea bibliotecii.

Așadar, vineri, 21 octombrie, ora 12.30 va avea loc deschiderea oficială a Zilelor Bibliotecii în cadrul Sălii Expo-Club “Victor Brauner”, ocazie cu care va fi și inaugurat acest spațiu expozițional printr-o conferință (“Capcanele singurătății personajelor” susținută de prof. univ. dr. Constantin Dram), un vernisaj (“Armonii cromatice”, cu participarea plasticienilor de la Filiala Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici și o prezentare susținută de Ștefan Potop) și o lansare de carte (“Un strop de iubire” de Vlad Vlas, prezentată de Constantin Rusanovschi și prof. Constantin Tomșa), în prezența Președintelui Consiliului Județean Neamț – dl. Ionel Arsene și a Primarului Municipiului Piatra-Neamț – dl. Dragoș Chitic.

Un motiv în plus pentru ca nemțenii să participe la Zilele Bibliotecii este și faptul că, în perioada 21-28 octombrie înscrierea va fi gratuită.

Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Județene: “Manifestarea este una amplă, complexă şi se adresează unui public larg. Sperăm să satisfacem cele mai exigente gusturi, pentru că în tot ce facem ne raportăm la valoare şi la calitate. Vom detalia zilnic programul manifestărilor pentru că ne dorim ca publicul să fie informat şi să ne fie alături. Menţionăm că în cadrul manifestărilor avem un festival de poezie tînără, avem o conferinţă din categoria celor memorabile cu scriitorul Dan C. Mihăilescu, avem expoziţii şi activităţi care au în centru cititorul şi utilizatorul serviciilor de bibliotecă”.

D.M.B.
PUBLICITATE