Persoane date dispărute, găsite ieri de polițiștii nemțeni


În ziua de 02.06.2016, în jurul orei 20.00, un o patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ a depistat pe str. Dimitrie Leonida o minoră de 16 ani, din Brăila.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat că minora este plecată de la domiciliu, din data de 31.05.2016, fiind dată în urmărire la nivel național.
Aceasta a fost preluată pentru a fi încredințată familiei, fiind sesizat dispeceratul IPJ Brăila, pentru a contacta aparținătorii acesteia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În seara zilei de 02.06.2016, în jurul orei 18.30, polițiștii Postului de Poliție Valea Ursului au fost sesizați despre faptul că o femeie de 39 de ani s-a rătăcit în pădure, după ce a plecat la cules de ciuperci împreună cu alte două persoane.
Polițiștii s-au organizat imediat în echipe de căutare, solicitând inclusiv sprijinul reprezentanților ISU din cadrul Primăriei Valea Ursului și au demarat verificările. În cauza s-au mobilizat mai mulți voluntari de pe raza satului Muncelu de Jos care împreună cu echipele de poliție au căutat persoana dispărută până la lăsarea întunericului.
Căutările au fost reluate în această dimineață, iar, în jurul orei 08.30, persoana a fost identificată pe raza satului Muncelu de Jos.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că femeia s-a pierdut de grup în pădurea de la marginea localităţii de domiciliu şi nemaicunoscând drumul de întoarcere, a mers spre localitatea Roşiori, jud. Bacău, unde a fost găzduită peste noapte de un cetăţean. Totodată s-a stabilit că nu a fost victima vreunei infracțiuni.

PUBLICITATE