Pentru cei care n-au apă, Primăria Piatra Neamț le vine în ajutor


Având în vedere întreruperea furnizării apei de către ApaServ în cartierele Precista, Sarata, B-dul 9 Mai , Gara Veche, B-dul M. Eminescu, str. Lt. Draghiescu, str. Petru Rares,1 Decembrie 1918, cartier Lenin, zona Centru pentru remedierea defecțiunii de la conducta de aductiune DN 600 de pe strada Petru Rares, din data de 07-04-2016, Primaria Piatra-Neamt va aplica un plan de măsuri pentru ca disconfortul produs cetățenilor din zonele afectate să fie minim.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Vezi și ACUM, aproape tot orașul Piatra Neamț NU ARE APĂ. Vezi când vor da drumul

Concret, măsurile sunt următoarele :
– Pentru persoanele vârstnice, aflate în imposibilitate de a se deplasa, și pentru persoanele cu handicap grav se va asigura apa potabilă, la cerere.
– Pentru unitățile subordonate primăriei se va asigura atât apa potabilă cât și cea menajeră.
– Cu sprijinul Inspectoratului Județean de Situații de Urgență Neamț vor fi înființate,la cerere, pe toata durata sistarii apei, în zonele afectate, puncte de distribuție a apei menajere.

Pe toată durata sistării apei, Primăria va infiinta un număr de telefon de urgență, unde cetățenii pot solicita ajutorul în caz de nevoie. Acesta este: 0748146751.
Apa Serv comunica ca reia furnizarea apei in jurul orei 22:00.

PUBLICITATE