Ca în fiecare an, sute de credincioși din întreaga țară și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Petru Vodă, pentru a participa la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu, la patru ani de la moartea sa.
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
Lăcaşul a fost gazdă, sâmbătă, 10 iunie, pentru aproximativ o mie de pelerini veniţi să-l pomenească pe unul din cei mai iubiţi duhovnici ai Moldovei.
Mănăstirea Petru Vodă, întemeiată de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu în anul 1991, a fost în toţi anii de sub călăuzirea marelui nostru duhovnic şi în cei patru ani ce au trecut de la săvîrşirea sa un locaş de neîncetată rugăciune, călăuzire duhovnicească şi mărturisire creştină.
Vezi și Minune la mormântul părintelui Justin Pârvu, astăzi, 10 iunie 2017
Sursa foto: Dan Coarnă
PUBLICITATE