Patru persoane condamnate, identificate și încarcerate de polițiștii nemțeni

În ziua de 26.04.2016, polițiștii Postului de Poliţie Dumbrava Roşie, aflându-se în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu au identificat un tânăr de 22 de ani, din localitate, pe numele căruia era emis un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat de Judecătoria Suceava la 1 an și 4 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în perioada de 24-30.04.2014 acesta împreună cu un alt inculpat au pătruns în locuința persoanei vătămate de unde au sustras 160-170 de perechi de încălțăminte nouă, creând un prejudiciu de circa 15000 lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borleşti, fiind în serviciul de patrulare pe raza de competență, au pus în executare un mandat privind pe un bărbat de 25 de ani din Piatra Șoimului. Acesta a fost găsit la domiciliu și a fost preluat pentru a fi încarcerat, acesta fiind condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În fapt, în data de 13.12.2014 inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism, având o îmbibație alcoolică de 1,40g la mie.

Tot ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de investigații Criminale au pus în executare două mandate privind pe doi bărbați de 35 și 49 de ani, ambii din Piatra Neamț. Primul a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar cel de-al doilea a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.
În fapt, la data de 19/20.04.2014 aceștia au pătruns, prin escaladare, în locuința persoanei vătămate de unde au sustras o cutie în care se aflau bunuri în valoare de 170000 de lei.

Persoanele au fost reținute și escortate la Penitenciarul Bacău, în vederea încarcerării.

PUBLICITATE