Patru incendii stinse de pompierii nemțeni în weekend


Vineri, 14.10.2016 la ora 14:56, Dispeceratul ISU-Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, despre izbucnirea unui incendiu la anexa unei pensiuni din localitatea Oglinzi, comuna Răucești. La locul intervenției s-au deplasat un ofițer și 11 subofiţeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tîrgu Neamț cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă. În urma incendiului au ars: aproximativ 180 mp. asterială din lemn din compunerea acoperișului și 30 mp planșeu din lemn. S-au degradat învelitoare din tablă a acoperișului, 5 ferestre, 2 uși, zugrăveala mansardei anexei. Cauza probabilă a incendiului: coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile și necurățat de funingine. (vezi articol – AICI)

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Vineri, 14.10.2016 la ora 21:56, Dispeceratul ISU-Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, despre izbucnirea unui incendiu la o locuință particulară din localitatea Grumăzești, comuna Grumăzești. La locul intervenției s-au deplasat 6 subofiţeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tîrgu Neamț cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. În urma incendiului au ars: aproximativ 50 kg deșeuri hârtie și un tablou electric. S-au degradat 5 uși din lemn. Cauza probabilă a incendiului: tablou electric de distribuție cu defecțiuni.

Sâmbătă, 15.10.2016 la ora 10:20, Dispeceratul ISU-Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, despre izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Săbăoani, comuna Săboani. La locul intervenției s-au deplasat un ofițer și 11 subofiţeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. În urma incendiului au ars: aproximativ 100 mp. asterială din lemn din compunerea acoperișului, o cameră de locuit cu bunurile aferente (mobilier, tâmplărie lemn, textile), o magazie din lemn cu o suprafață de cca 40 mp și 1,5 tone lemne de foc. Cauza probabilă a incendiului: scăpări de gaze combustibile.

Duminică, 16.10.2016 la ora 23:17, Dispeceratul ISU-Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, despre izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Cotu Vameș, comuna Horia. La locul intervenției s-au deplasat 6 subofiţeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. În urma incendiului a ars acoperișul casei din asterială de lemn și învelitoare de tablă pe o suprafață de 3 mp. S-a deteriorat plafonul locuinței. Cauza probabilă a incendiului: coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

D.M.B.
PUBLICITATE