Parteneriat pentru construirea de case copiilor instituționalizați din Neamț

Până la finalul anului 2018, Hope and Homes for Children va construi cu sprijinul Holcim, în București și Neamț, case de tip familial pentru copiii instituționalizați, ca parte a programului de închidere a centrelor de plasament din România

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Fundația Hope and Homes for Children și compania Holcim România anunță încheierea unui parteneriat strategic pentru perioada 2017-2018 prin care vor fi construite case de tip familial în București și în județul Neamț, ca parte a procesului de închidere a centrelor de plasament „Robin Hood” (Sectorul 4, București) și „Elena Doamna” (Târgu Neamț). Parteneriatul demarează, începând cu 3 iulie, prin campania „Construiește o casă, dăruiește o acasă!” prin care Holcim România donează fundației contravaloarea unui kilogram de ciment pentru fiecare sac de StructoPlus vândut până la data 30 septembrie 2017.

Hope and Homes for Children are ca scop închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi din România, așa numitele orfelinate, până în anul 2022. Programele fundației urmăresc înlocuirea sistemului instituționalizat de protecție a copilului cu unul bazat pe conceptul familial, prin reintegrarea în familie, plasarea în asistență maternală sau în case de tip familial a copiilor din orfelinate. În baza parteneriatului încheiat între Hope and Homes for Children și Holcim România, compania vine în sprijinul copiilor care se mai află încă în cele două orfelinate și pe care fundația se pregătește să îi mute în case de tip familial în 2018.

În aceste case, copiii și tinerii au șansa de a trăi într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, primesc îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor necesare unui trai independent. Până la finalul anului 2018, 24 de copii se vor muta în casele de tip familial pe care Hope and Homes for Children le va construi, cu ajutorul Holcim România, în București și în Târgu Neamț după închiderea centrelor de plasament „Robin Hood” și „Elena Doamna”.

Parteneriatul dintre Hope and Homes for Children și Holcim România debutează prin campania „Construiește o casă, dăruiește o acasă!”, compania  direcționând către fundație contravaloarea unui kilogram de ciment pentru fiecare sac de ciment StructoPlus vândut. Sub sloganul  „Casa din casă”, campania se derulează la nivel național, în perioada 3 iulie – 30 septembrie 2017.

”Lucrurile mari se fac prin multe gesturi mici. Dacă vi se pare că un kilogram de ciment nu poate face cine știe ce diferență, atunci gândiți-vă mai bine: kilogram cu kilogram, Holcim reușește să schimbe viața copiilor care se vor bucura de un mediu familial în casele pe care le facem împreună. Zi de zi, copiii suferă în jurul nostru, dar punând umărul fiecare dintre noi, puțin câte puțin, le redăm copilăria. Ce lucru mai mare decât acesta am putea face? Mulțumim, Holcim, pentru încredere și generozitate”, a declarat Ștefan Dărăbuș, director regional pentru Europa Centrală și de Sud în cadrul Hope and Homes for Children.

”La Holcim spunem adesea că cimentul are suflet, nu doar pentru că este produs de o echipă inimoasă, dar iată, și pentru că acum cimentul StructoPlus cu Duraditiv contribuie în modul cel mai direct și concret la construcția unor cămine, la un viitor durabil pentru copiii defavorizați. Soluțiile și produsele Holcim România încorporează întotdeauna și o componentă socială, fie din perspectiva eforturilor de a ne reduce amprenta de mediu, fie din perspectiva susținerii visurilor comunităților în care activăm. Sunt convins că împreună cu Hope and Homes for Children și cu sprijinul clienților noștri vom reuși să împlinim pentru  copiii din orfelinate visul unui cămin durabil, al unui loc unde zâmbetul și joaca vor fi „la ele acasă””, spune Bogdan Dobre, director comercial Holcim.

sursa: hopeandhomes.ro
PUBLICITATE