PARKING SA, o bombă cu ceas! Va plăti cineva pentru dezastrul financiar?


În municipiul Piatra Neamţ, parcările de reședință sunt administrate de Parking SA, o firmă aflată în subordinea Consiliului Local. Operațiunea de achiziționare a unei parcări este simplă: se trasează două dungi cu bidineaua pe asfalt, se scrie numărul de înmatriculare a mașinii, se închiriază locul și astfel toată treaba e rezolvată.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Trasezi 2 dungi și ai pierderi de 4 miliarde lei vechi

3Deşi este evident că o astfel de activitate nu necesită investiţii sau cheltuieli importante, PARKING SA a înregistrat în 2015 pierderi. DA, PIERDERI! De aproximativ 400.000 lei (4 miliarde lei vechi)

Conform situaţiilor financiare pe 2015, veniturile înregistrate anul trecut au fost de 1.160.348 lei, faţă de 1.813.585 lei în 2014, scăderea fiind de 36%. Altfel spus, situaţia în mare se prezintă astfel: anul trecut, PARKING SA a încasat 1.715.387 lei, dar numai suma de 1.160.348 lei este aferentă serviciilor prestate în 2015, diferenţa de 555.039 lei fiind consemnata ca „venituri în avans” pentru anul 2016.

Diferenţă dubioasă între veniturile raportate şi cele „matematice”

Conform datelor oferite de site-ul instituției (parkingpn.ro), în prezent firma deține peste 16.500 de parcări. Acestea sunt închiriate cu 142 lei/parcare/an cu TVA pentru persoanele fizice şi cu 342 lei/parcare/an cu TVA pentru persoanele juridice. În tot anul respectiv, PARKING SA nu mai face nimic la acel loc de parcare. Dacă se întâmplă ca proprietarul parcării să găsească locul ocupat, sună la Parking, acesta vine şi blochează roţile intrusului, iar pentru deblocare percepe o taxă de 50 de lei. (Extras HCL 362/2015 “… se achită taxa în valoare de 50 lei pentru blocarea-deblocarea autovehiculului parcat în locurile de parcare de reședință de domiciliu, cât și a autovehiculului parcat în locurile de parcare de reședință domeniul public, amenajate dar necontractate”.). Și această taxă intră tot în buzunarul firmei.

5În raportul administratorilor aferent anului 2015, se spune că PARKING administrează 16.700 locuri de parcare, cu un grad de ocupare de 82,30%. Asta înseamnă 13.744 locuri închiriate. Dacă presupunem că toate sunt închiriate pe persoană fizică, rezultă că veniturile anuale ar trebui să fie de 1.951.648 lei. Dar în varianta în care mai sunt parcări „pe persoană juridică”, veniturile anuale ar trebui să crească. Fără să mai punem în calcul banii pe care îi încasează din chirii și deblocări.

În realitate, veniturile anuale sunt mai mici (cele contabile din 2015 – aproape la jumătate). Chiar dacă luăm în calcul şi veniturile înregistrate în avans, tot apare o diferenţă semnificativă. Asta înseamnă ori că se acordă foarte multe gratuităţi (cui si de ce?), ori că nu toate facturile şi chitanţele se înregistrează în contabilitate (verificarea prin încrucişare este aproape exclusă la persoanele fizice).

Publicitate și „fluturași” pentru un grad de ocupare mai mic!

111În raportul administratorilor aferent anului 2015, după ce precizează că gradul de ocupare a fost de 82,30%, se spune aşa: „Pentru a ajunge la acest grad de ocupare am procedat la intensificarea activităţii în scopul creşterii numărului de locuri contractate. Astfel, clienţii cărora le-a expirat contractul de prestări servicii parcare de reşedintă domeniul public au fost anunţaţi prin intermediul televiziunii, presei locale, fluturaşi de avertizare, precum şi telefonic de către dispecerul societăţii”. Conform raportului din 2014, gradul de ocupare în anul anterior a fost de 83,33% (față de 82,30% în 2015). Altfel spus, pentru ca gradul de ocupare să fie mai mic, a fost nevoie de multă reclamă plătită şi „fluturaşi”!

Pentru mai multe informații, citiți articolul celor de la supervizor.ro

P.S. – Ce să vezi, și în 2016, societatea se afla, la mijlocul anului, tot pe pierderi. Aici nu se poate discuta decât de un management defectuos, despre cheltuieli aberante făcute cu mulți ani în urmă și care abia acum își produc efectele. „Minusul” societății ghici de cine va fi acoperit? De contribuabil, evident. Va plăti cineva pentru dezastrul financiar? Nu, evident. Sau…cine știe… 

Vom reveni…

Dan Mihail B.
PUBLICITATE