Parking Piatra-Neamț NU VREA să scadă prețul locurilor de parcare


Am ajuns ziua în care cea mai contestată societate a primăriei, SC Parking SA, a ajuns să facă o conferință de presă în care să ne explice cât e de rău dacă va fi aplicat proiectul liberalilor, cel de a se reduce prețul parcărilor. Când această firmă încasa de la populație și nu plătea primăriei niciun ban, era bine. Acum, proiectul celor de la PNL îi pune în dificultate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

dsc_9752Noul director al SC Parking, consideră că este o afacere electorală această reducere a prețului parcărilor, fiind nedumerit de ce a fost depus proiectul cu două săptămâni înainte de alegeri. Să înțelegem că dacă proiectul ar fi fost depus a doua zi după ziua votului, nu ar mai fi avut nimic de comentat?

Nu am reușit să aflăm de la conducerea Parking care este impactul bugetar în privința reducerii prețului de la 142 lei la 100 lei pentru persoane fizice și de la 342 lei la 170 lei pentru firme. Directorul societății s-a declarat nemulțumit de faptul că inițiatorii proiectului PNL nu l-au contactat, dar a uitat să precizeze faptul că societatea a refuzat să pună la dispoziție Consiliului Local indicatorii economici pe care aceștia i-au cerut, spunându-le că anumite cifre sunt confidențiale.

A fost o conferință de presă lipsită de substanță, singurul argument al conducerii Parking a fost că din pricina campaniei electorale societatea va avea de suferit. Despre managementul ultimilor 10 ani nu a spus nimeni, nimic.

Alăturat, am primit la redacție punctul de vedere al consilierilor PNL, cei care au inițiat proiectul de reducere a tarifelor pentru locurile de parcare:

Grupul Consilierilor PNL Piatra Neamț consideră că încercările membrilor PMP care conduc societatea Parking de a ascunde ”gunoiul sub preș” invocând tot felul de motive politice, în condițiile în care la conferințele de presă organizate de societate participă și activul de partid , nu reprezintă altceva decât încercarea disperată a  alianței PSD-PMP-ALDE de a-și justifica votul. Este clar că triada care conduce Piatra Neamț se va opune scăderii prețului parcărilor de reședință.

            Membrii PMP, care acum se erijează în victime, încearcă să explice pietrenilor cum scăderea prețului locului de parcare va falimenta societatea, o societate care deja se afla pe minus.  Ne întrebăm de ce nu a ieșit conducerea societății în conferință să explice cum au fost chetuiți  banii pietrenilor timp de 10 ani. Când se cheltuiau miliarde cu nemiluita pe contracte bine făcute, pe salarii enorme și asocieri cu firme prietene, nu le era teamă că vor intra în faliment? Asta nu ne arată decât că PSD+PMP+ALDE își doresc ca locuitorii din Piatra Neamț să plătească de cinci ori mai mult prețul unei parcări față de București, pentru ca directorii și apropiați ai societății să o ducă bine în continuare.

Nu dorim falimentarea societății Parking, dar dacă această societate nu-și dovedește eficiența, iar managementul ultimilor ani s-a dovedit a fi defectuos, soluția pe care am propus-o este trecerea  parcărilor la primărie, iar  plata acestora să fie făcută direct la Direcția Taxe și Impozite.  În acest fel, prețul poate fi scăzut mai mult decât am propus inițial.

Vom reveni…

D.M.B.
PUBLICITATE