Ordonanță de Urgență pentru reducerea chiriilor plătite ANL

O ordonanţă de urgenţă cu privire la chiriile percepute de autorităţile locale pentru apartamentele ANL a fost introdusă pe ordinea suplimentară a şedinţei de Guvern de miercuri, a anunţat vicepremierul Sevil Shhaideh.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Vă propun, astăzi, pe ordinea suplimentară o ordonanţă de urgenţă care îndreaptă o mare nedreptate făcută de guvernul anterior cu privire la chiriile percepute de autorităţile locale în apartamentele ANL. Astfel, am avut situaţii în care de la 70 de lei chiria care era până anul anterior, anul trecut ajunsesem la o chirie de 700 de lei de familie”, a declarat Sevil Shhaideh, la începutul şedinţei de Guvern.

Potrivit unui proiect de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 pentru înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, lansat în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării Regionale pe 23 martie, ar urma să se schimbe modul de calcul al chiriilor.

Mai precis, s-ar reduce chiria prin diminuarea cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii (de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcției la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcției),diminuarea cotei ce revine autorităților locale (de la 1% la maxim 0,5%, autoritățile publice locale putând reduce aceste cote), diminuarea coeficienților de ponderare în funcție de rangul localității și în funcție de veniturile beneficiarilor și prin introducerea unui nou coeficient de ponderare în funcție de anul în care s-a realizat recepția la terminarea lucrărilor. – notează digi24.ro

Proiectul legislativ mai prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăși:

10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;

20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată;

30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100%  din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, dar nu mai mult de 5.000 lei.

PUBLICITATE