O parte din reîntregirea patrimoniului cultural român, meritul polițiștilor nemțeni

Ieri a fost lansat Albumul de Reîntregirea Bogăției Milenare a României, reprezentând un ghid de informare realizat de IGPR-Direcţia de Investigaţii Criminale, în parteneriat cu Fundaţia Collegium XXI, care însumează 15 ani de muncă asiduă împotriva traficului cu obiecte de patrimoniu.
Acest ghid reprezintă încununarea muncii depuse de polițiștii români care au cooperat, în unele cazuri, cu omologii lor din alte țări ale lumii – concretizată prin recuperarea a mii de obiecte de cult, care fac parte din patrimoniul cultural național și care au fost identificate pe piața neagră.
În 15 ani de activitate, cuantumul celor 56.218 de bunuri culturale, recuperate de polițiștii români, se ridică la o valoare estimativă de aproximativ 4.000.000 de euro.
Din totalul bunurilor prezentate în acest album, o contribuție semnificativă este cea a polițiștilor nemțeni, care în ultimii 10 ani au recuperat circa 7000 de piese de importanță istorică. În acest album se regăsesc cele mai importante bunuri recuperate de specialiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, respectiv 17 piese, dintre care 7 tablouri aparținând pictorilor români, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza și 3 icoane.
În urma documentării tâlhăriei comise în anul 2011 pe raza municipiului Piatra Neamț, polițiștii nemțeni au recuperat un ceas de buzunar din aur, marca Omega și tablourile sustrase din colecția privată a unui nemțean:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Totodată printre bunurile prezente în album și recuperate de polițiștii nemțeni în urma activităților specifice derulate în dosarele penale sau cu ocazia perchizițiilor efectuate: Tezaurul din unelte din Epoca Bronzului, identificat în 2014, recipient pentru praf de pușcă ce datează din 1734 și iatagan cu mâner din fildeș recuperate în iulie 2012, femur de mamut găsit în 2008, encolpion kievean datând din sec. XI-XII și descoperit în noiembrie 2014, cartea lui Thomae Aquinatis, Summa Theologiae datând din 1619 și recuperată în 2014.

Performanțele notabile ce reies din paginile aceste lucrări s-au datorat, în primul rând, profesionalismului specialiștilor pe linia protejării patrimoniului cultural național, a efortului permanent în perfecționarea lor la standarde internaționale, precum și a unei foarte bune cooperări cu reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din întreaga lume.
Ghidul de informare privind bunurile culturale mobile recuperate de Poliția Română în perioada 2000-2015 va fi donat Bibliotecii Naționale a României, precum și altor instituții culturale din țară.

PUBLICITATE