O femeie și un băiat prinși la furat de portofele. Un alt tânăr la furat de baterii auto


În ziua de 28.01.2016, în jurul orei 11.20, polițiștii din cadrul Poliției mun. Piatra Neamț au desfășurat o acţiune pe linia constatării şi combaterii furturilor din buzunare și din auto.
Astfel în timp ce se aflau în piaţa centrală a municipiului, s-a sesizat din oficiu despre faptul că unui bărbat i-a fost sustras portofelul. Polițiștii au intervenit imediat și au imobilizat cele două persoane, o femeie de 37 ani şi un tânăr de 15 ani, ambii din Piatra Neamţ, de la care au recuperat bunul sustras și l-au predat bărbatului de 69 de ani, din Piatra Neamț.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Tot în dimineața zilei de 28.01.2016, un tânăr de 17 ani, din Piatra Neamț a fost depistat în timp ce se deplasa pe str. Pictor Nicolae Grigorescu, având asupra sa patru acumulatori auto pe care i-ar fi sustras în noaptea de 27/28.01.2016.
Acesta a fost preluat de polițiști, care au stabilit că prin forţarea capotei motor, tânărul ar fi sustras acumulatorii de la trei autoturisme marca Dacia, parcate pe raza municipiului Piatra Neamț, prejudiciu de circa 600 lei, fiind recuperat integral şi restituit persoanelor vătămate.
Tânărul a fost reţinut 24 ore de către polițiști, pentru furt calificat, fiind introdus în arestul IPJ Neamţ, iar astăzi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunere de arestare preventivă.

PUBLICITATE