O femeie din Neamț, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă. Și-a opărit copilul


O femeie din comuna Gârcina, județul Neamț, a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorului. Asta după ce și-au ucis copilul de doar 7 luni încercând să îi facă baie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Femeia de 35 de ani, din localitatea Almaș, i-a făcut baie bebelușului cu apă fierbinte, luată direct dintr-un ceaun de pe sobă, provocându-i astfel arsuri de gradul I, II și III pe 20% din corp. Deși micuțul a început să plângă, iar corpul i s-a umplut de pete roșii, femeia nu și-ar fi dat seama de ceea ce a făcut.

Abia seara, când a venit acasă și tatăl și a văzut că mezinul este foarte palid și aproape nu mai miscă, și i-a spus soției să îi dea mâncare. Micuțul a refuzat însă să mănânce, așa că tatăl ar fi încercat să îl ia în brațe. Atunci a văzut că mezinul de șapte luni era murdar de urină și fecale, iar corpul era acoperit cu pete roșii care păreau a fi de mult timp. Cum copilul respira din ce în ce mai greu, acuzata s-a dus la o vecină si i-a cerut cremă de gălbenele afirmînd că este posibil să fi opărit victima. Ulterior au cerut ajutor la numărul unic de urgentă 112, dar pînă la venirea salvatorilor copilul a decedat. – notează libertatea.ro

Conform necropsiei, s-a stabilit că ”moartea a fost violentă și s-a datorat șocului postcombustional, consecință arsurilor de gradul I-III pe 20% din suprafața corpului la o persoană cu malnutriție severă, iar leziunile s-au produs prin acțiunea lichidului fierbinte

Pe 21 ianuarie 2015 o comisie de la Protecția Socială a făcut o anchetă la domiciliul soților Ion și Oana-Alina Manolache și a constat că toți (cei doi soți și opt copii cu vârste între 7 luni și 17 ani) locuiau într-o mizerie cruntă, iar ultimii trei copii nu fuseseră vaccinați. De asemena părinții ar fi refuzat să se prezinte la serviciile sociale pentru acordarea de prestații sociale. S-ar mai fi făcut anchete pentru instituirea măsurilor de protecție pentru minori, dar părinții ar fi refuzat, și ar fi proferat injurii și amenințări. De pe 17 februarie 2015, cinci minori ai familiei Manolache a fost dați în plasament. – scrie mont.ro

La sfârșitul urmăririi penale procurorii au ajuns la concluzia că mama se face vinovată de moartea copilului, și au dispus trimiterea în judecată sub acuzația de ucidere din culpă, dosar înregistrat la Judecătoria Piatra Neamț

PUBLICITATE