Noul Mall din Piatra-Neamț, subiect de campanie pentru ALDE Neamț


Construirea noului Mall din Piatra-Neamț a devenit subiect de campanie pentru un polician, nou venit în Neamț, dar care vrea votul nostru pentru a ne reprezenta în Camera Deputaților. Este vorba de candidatul ALDE, Daniel Chițoiu, cel care a avut, într-o conferință de presă, cea mai „interesantă” declarație pe tema noului Mall.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform declarației lui Chițoiu reținem următoarele aspecte:

1. Chițoiu a făcut o analiză asupra Mall-ului după ce „s-a întâlnit cu majoritatea cetățenilor din județul Neamț” – ceva de Cartea Recordurilor să te întâlnești cu aproximativ 450.000 de locuitori

2. În județul Neamț lumea o duce rău, salarii mici, șomaj mare, ne pleacă tinerii… – deși ALDE se află, alături de PSD, la cârma județului și a municipiului

3. Toți clienții comercianților din oraș se vor duce la noul Mall – Știm că domnul Chițoiu nu prea cunoaște orașul, dar asta nu-i o scuză să nu cunoască faptul că acest oraș a mai deschis un Mall (prin 2009, Galleria, unde erau cam aceleași firme) și nu s-a auzit de un asemenea exod al clienților. Și nu cred că mărfurile care se află la Mall le găsim la buticurile de cartier.

4. „A, dacă veneam, cream locuri de muncă, aveam creștere economică, aveam mai mulți salariați, venituri mult mai mari, atunci da…”Ce-a vrut să spună domnul Chițoiu cu asta?! Noi știm de vreo 800 locuri de muncă pe care le creează noul Mall. Iar despre creșterea economică…un singur lucru ar fi de spus: dacă locuitorii din Piatra-Neamț nu au nevoie de Mall, măcar ca oraș turistic ar trebui să-l avem. Orice turist care vine în Piatra-Neamț și vrea să vadă un film sau să facă shopping caută un Mall, nu un butic de cartier.

Declarația lui Daniel Chițoiu:
„Eu sunt curios, că mai ales în toată perioada asta m-am întâlnit cu majoritatea cetățenilor și din mediul rural și din mediul urban din Neamț și-am zis că – Dom`le cine se duce să cumpere? – că nivelul de salarizare este cel mai scăzut în Neamț, șomajul este foarte mare, marea majoritate a tinerilor sunt plecați afară, cei care lucrează aici au salariile mici. Cine cumpără în Mall-ul ăsta? (…) Cei care a făcut (sic!) firma de marketing a acestui Mall, nu știu ce calcule și-a făcut (sic!) să fie profitabil acest Mall. Dar poate să aibă un revers asupra tuturor comercianților care sunt în oraș. AdiCĂ COmercianții care sunt în oraș să nu mai aibă clienți și toți să se ducă către Mall. Deci tot ce e pe centrul orașului sau în oraș să se-nchidă. Asta ar putea fi reversul. (…) Din punct de vedere economic nu va cunoaște o creștere pentru că banii care sunt în județ tot ăia sunt, decât (sic!) că acum se concentrează mai mult în Mall și mai puțin în magazinele de cartier sau în centrul orașului dar e aceeași masă monetară disponibilă pentru cumpărat. A, dacă veneam, cream locuri de muncă, aveam creștere economică, aveam mai mulți salariați, venituri mult mai mari, atunci da (…) rămâneau și cei din centru și cei din Mall”

Despre Daniel Chițoiu puteți citi mai multe – AICI

D.M.B.
PUBLICITATE