Noi blocuri ANL în Piatra-Neamț. Lucrările încep de anul acesta. Vezi unde vor fi construite

În municipiul Piatra-Neamț se vor realiza în următorii ani 60 de unități locative în parteneriat cu Agenția Națională de Locuințe. Primăria Piatra-Neamț a alocat terenul necesar și s-a angajat să asigure rețelele de utilități și amenajarea urbanistică a terenului din jurul blocurilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform discuțiilor purtate cu directorul Agenției Naționale de Locuințe, în primăvara acestui an vor începe lucrările la primul bloc de locuințe, ce va avea 20 de unități locative destinate specialiștilor din sănătate.

În etapa a doua se va construi un al doilea bloc, tot  cu 20 de unități locative, destinate tinerilor cu vârsta până în 35 de ani, iar în următoarea etapă vor fi realizate 20 de unități locative pentru specialiștii din educație.

Sunt foarte multe solicitări de la medicii care au venit să profeseze în cadrul Spitalului Județean și care își doresc o locuiță. De aceea am făcut demersurile necesare la Agenția Națională de Locuințe în vederea asigurării de locuințe specialiștilor din sănătate angajați de spitalul din Piatra-Neamț. Este o promisiune pe care am făcut-o pietrenilor, de a-i motiva pe medicii specialiști să profeseze în Piatra-Neamț, astfel încât atât ei cât și toți nemțenii să beneficieze de servicii medicale de calitate. Mă bucur totodată că vom reuși să asigurăm, la fel ca și în ultimii ani, locuințe ANL pentru toți solicitanții a declarat primarul Dragoș Chitic.

Blocurile ANL vor fi construite în cartierul Dărmănești pe str. Pompiliu Clement.

PUBLICITATE