Nemțeni în trafic cu numere false sau cu defecțiuni, depistați de polițiștii din Bacău

La data de 20 iunie a.c, in jurul orelor 17:20, a fost depistat în trafic, pe raza comunei Blăgeşti, ansamblul de vehicule format din autoutilitară şi remorcă, condus de un bărbat de 55 de ani, din judeţul Neamţ, care a declarat că nu deţine asupra sa documentele vehiculelor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că remorca, având masa maxima autorizată de 2500 de kg, nu figurează înmatriculată, iar plăcuţa cu numărul de înmatriculare ataşată pe aceasta, figurează ca aparţinând unei alte remorci cu masa maximă autorizată de 2000 kg.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul având permis de conducere necorespunzător categoriei de vehicule, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

La data de 21 iunie a.c., poliţiştii au depistat pe DN 2G, pe raza comunei Mărgineni, un bărbat de 66 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism având anvelope stânga şi dreapta uzate peste limita admisă şi defecţiuni majore la sistemul de iluminare.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 585 lei, fiindu-i totodată reţinut certificatul de înmatriculare.

(sursa: IPJ Bacău)

PUBLICITATE