Nemțean condamnat la închisoare, reținut de polițiști, pe aeroportul Otopeni

În ziua de 21.09.2017, Poliția municipiului Roman primit un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Curtea de Apel Bacău, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Roman, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat pe raza statului italian.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Persoana a fost căutată la domiciliu însă nu a fost găsită și a fost dată în consemn la punctele de trecere a frontierei. Astfel, în noaptea de 21/22.09.2017, polițiștii romașcani au fost sesizați că persoana căutată a fost reținută de către polițiștii din cadrul Poliţiei Transporturi Bucureşti pe Aeroportul Otopeni.

În fapt, s-a reţinut că la data de 13.07.2012, bărbatul împreună cu alte persoane au săvârşit mai multe infracţiuni de furt pe raza statului italian, sustrăgând din incinta magazinelor diverse alimente şi canistre de carburant.

Persoana a fost depusă în penitenciar, în vederea executării pedepsei.

PUBLICITATE