Neamț: Țigări, susceptibile a proveni din contrabandă, confiscate de polițiști

Share on Facebook24Tweet about this on Twitter

În ziua de 05.12.2017, în urma unui control efectuat la unitățile comerciale de pe raza de competență, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești au găsit 160 țigarete, cu timbru fiscal aplicat de autorităţile din Republica Moldova, într-un loc destinat depozitarii produselor comercializate dintr-un magazin de pe raza localității.

În cauză polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de “colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia” prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal, iar țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării.

Posteaza un comentariu

Your email address will not be published.