Neamț: Târgul „Oferta educațională 2018-2019” în Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț

An de an, Inspectoratul Școlar Județean Neamț organizează, în ziua de 27 aprilie 2018, în intervalul orar 11.00 – 15.30, evenimentul Târgul „Oferta educațională 2018-2019”, la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț, Colegiul Național ”Roman Vodă” Roman și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Târgu-Neamț, cu sprijinul unităților de învățământ din județ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Unitățile de învățământ de nivel liceal din județul Neamț își propun să atragă cât mai mulți vizitatori, prin inițierea de conversații, între elevii participanți, despre serviciile educaționale oferite, curriculum școlar, activități extracurriculare, activități extrașcolare, proiecte și programe naționale și europene, și diversificarea materialelor de prezentare.

În cadrul acestui eveniment sunt vizate nevoile participanților, viitorii absolvenți de clasa a VIII-a, și promovarea unui mediu confortabil, a unei atmosfere de siguranță și de învățare. Vor fi oferite informații despre numărul locurilor disponibile în licee, mediile de admitere din anii anteriori, cererea și oferta pentru anumite meserii pe piața muncii și istoricul instituțiilor de învățământ.

Astfel, elevii și părinții pot consulta, în cadrul târgului educațional, ofertele colegiilor și liceelor din județul Neamț, modalitățile de admitere, sistemul de notare și obiectivele propuse de fiecare instituție.

PUBLICITATE