Neamț: Tânăr de 24 de ani reținut pentru scandal într-un bar și favorizarea infractorului

Polițiștii roznoveni au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 24 de ani, din localitate, pe care l-au reținut, ieri, pentru 24 de ore. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și loviri sau alte violențe.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În fapt, la data de 06.12.2017 tânărul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat scandal într-un bar din Roznov, ar fi amenințat o persoană cu violența, iar ulterior a ar fi agresat-o fizic, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică din local.

Totodată, polițiștii au extins cercetările într-o altă cauză în care tânărul ar fi fost martor la săvârșirea unei infracțiuni de amenințare și în care a refuzat să dea declaraţie, îngreunând astfel activităţile de cercetare penala în scopul favorizării făptuitorului.

Ieri, 20.12.2017, tânărul a fost reținut 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, tulburarea ordinii și liniştii publice şi favorizarea făptuitorului, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea luării măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

PUBLICITATE