Neamț: Statistici îngrijorătoare – 260 de cazuri de maltratare a copiilor în primele 4 luni din acest an

Serviciul de prevenire și intervenție rapidă în cazuri de abuz din cadrul DGASPC Neamț a instrumentat de la începutul acestui an și până la data de 30 aprilie 260 de cazuri de maltratare a copiilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cel mai mare număr de dosare s-a înregistrat în luna aprilie, când au fost semnalate 72 de cazuri de abuz asupra minorilor din Neamț.

Ca și în celelalte luni, au predominat cazurile de neglijare, fiind înregistrate luna trecută 32 de astfel de situații, 25 fiind înregistrate în mediul rural și 7 în urban.

În aprilie au mai fost cercetate și 6 cazuri de abuz fizic, 3 cazuri de abuz sexual, 17 cazuri de abuz emoțional, 7 cazuri de comportament delincvent, 2 cazuri de repatriere a copiilor neînsoțiți pe teritoriul altor state, etc.

Ca urmare a tuturor acestor sesizări, specialiștii Serviciului de prevenire abuz au propus 9 măsuri de protecție specială, toate fiind plasamente în regim de urgență în centre rezidențiale și toate au fost pentru copii ale căror nevoi de dezvoltare erau grav neglijate.

Unul dintre aceste cazuri face referire la un grup de 5 frați, dintr-o comună din județ. Mama acestora era plecată la muncă în străinătate iar copiii au rămas în grija tatălui care nu și-a asumat cu responsabilitate statutul de părinte. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, tatăl i-a dat afară din casă pe toți cei 5 copii și, întrucât nu a existat o altă soluție, membrii familiei extinse neasumându-și responsabilitatea creșterii lor, s-a decis instituirea măsurii de protecție într-un centru rezidențial.

Celălalt caz este al altor 4 frați, care proveneau dintr-o familie monoparentală iar mama, care tocmai născuse, era deja găzduită în centrul maternal al DGASPC Neamț împreună cu nou-născutul. Ceilalți 4 copii rămăseseră în grija unei bunici și locuiau în condiții absolut improprii. În consecință, pentru a preveni separarea de mamă și pentru a oferi condiții decente de trai copiilor, s-a dispus plasamentul într-un centru rezidențial astfel încât să fie aproape de mama lor.

Din păcate, numărul cazurilor de abuz emoțional înregistrează o creștere semnificativă, cel mai adesea copiii devenind victime ale propriilor părinți implicați în divorțuri, fiecare reclamând celălalt părinte de abuz emoțional asupra copilului în speranța că acest lucru îi va ajuta ulterior la stabilirea custodiei.

În toate cazurile de abuz înregistrate, specialiștii DGASPC au acordat servicii sistemice (evaluare, consiliere psiho-socială, consiliere juridică) în colaborare cu autorităţile locale şi cu sprijinul resurselor comunitare.

PUBLICITATE