Neamț: Reținut după ce a fost prins în trafic cu peste 6.400 de pachete de ţigări de contrabandă

În dimineața zilei de 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Roman au depistat în trafic un autoturism, în care au fost găsite 128.800 ţigarete fără banderole de marcare fiscală, în valoare de circa 77.280 lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cadrul unei acțiuni organizate pe raza municipiului Roman, o patrulă de ordine publică a oprit un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, care era condus de către un bărbat de 35 de ani, din Prahova. Polițiștii au controlat autoturismul, ocazie cu care în habitaclul mașinii, pe bancheta din spate şi în portbagaj au fost identificate mai multe pachete de ţigări, care nu aveau aplicate banderole de marcare fiscală.

Cazul a fost preluat de ofițerii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, care au confiscat marfa, 6440 de pachete de țigări, susceptibilă a proveni din contrabandă și au demarat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

Totodată polițiștii au luat măsura confiscării speciale a autoturismului depistat în trafic și folosit la săvârșirea faptei.

În urma administrării probatoriului în cauză, ofițerii de investigarea criminalității economice au dispus reținerea prahoveanului pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea luării unei măsuri preventive

PUBLICITATE