Neamț: Prins de polițiști cu bunurile sustrase asupra sa

În ziua de 21.04.2017, în jurul orei 15.00, în timp ce un echipaj de poliție din cadrul Secției nr.5 de Poliție Rurală patrula pe strada Profesorilor din comuna Alexandru Cel Bun, a sesizat o persoană suspectă, ce a fost oprită pentru legitimare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana, un tânăr de 19 ani, din aceeași comună, care avea asupra sa o cositoare electrică şi o bicicletă de copii.

Polițiștii au stabilit faptul că bunurile au fost sustrase dintr-o magazie a unui localnic, vecin cu tânărul depistat. Partea vătămată a fost identificată, fiindu-i înapoiate bunurile sustrase, recuperate de polițiști.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului surprins în flagrant.

 

PUBLICITATE