Neamț: Piroman căutat de polițiști după ce a incendiat mai multe gospodării

Panică într-un sat din judeţul Neamţ. Un piroman a dat foc unor furaje, apoi a profitat de agitaţia creată şi a aprins mai multe gospodării. Doi localnici au povestit că s-au trezit cu suspectul în casă, după care bărbatul a fugit. Acum e căutat de zeci de poliţişti şi jandarmi. – informează tvr.ro

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Calvarul localnicilor din satul Poiana, comuna Dulcești, a început vineri seară, când cineva a semnalat la 112 un incendiu. Pompierii au constatat că erau 4 focare. O femeie din sat spune că piromanul a intrat peste ea în casă, în timp ce fugea de localnici. Incendiatorul a aprins o căpiță de fân, iar apoi a dat foc furajelor din altă gospodărie. Norocul sătenilor a fost că nu bătea vântul.

În urma evenimentului au ars cca. 15 tone de furaje si un depozit de furaje confectionat din scandura de aproximativ 180 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.

Pentru a da de urma suspectului, polițiștii au mers din poartă în poartă și au stat de vorbă cu oamenii.

Reamintim că folosirea intenționată a sursei de aprindere a fost cauza a două incendii ce au avut loc marți și miercuri în comunele Stănița și Bahna (vezi articolul – AICI)

https://youtu.be/99S0m5pZgWI

sursa:  tvr.ro
PUBLICITATE