Neamț: Oprit pentru transportul de lemne și imobilizat pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat

În ziua de 25.09.2017, polițiștii Postului de Poliţie Poiana Teiului au oprit pentru control pe DN17B, în localitatea Galu, o autoutilitară e tracta o semiremorcă, încărcată cu material lemnos.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că transportul de material lemnos era efectuat, în conformitate cu prevederile legale, de către conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani, din Borca.

De asemenea polițiștii au verificat în bazele de date ansamblul de vehicule și au constatat că atât autoutilitară, cât și semiremorca figurau radiate din data de 03.10.2011.

Polițiștii au reținut documentele auto și au retras plăcuțele de înmatriculare, în cauză cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

PUBLICITATE