Neamț: O bătrână a decedat în această dimineață în urma unui incendiu

Sâmbătă, 16 decembrie, în jurul orei 8:00, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară din comuna Piatra Șoimului, sat Luminiș.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul indicat de apelant s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.

O persoană surprinsă de incendiu a fost scoasă din casă de către cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție.

Ajunși la locul evenimentului, pompierii au constatat că victima este persoană de sex feminin (80 de ani). Ea prezenta arsuri la față, gât, mâini și picioare, fără semne vitale.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,amplasarea necorespunzatoare de materiale combustibile lângă o sobă încălzită”.

PUBLICITATE