Neamț: Incendiu în această dimineață (6 iulie) la o locuință particulară

Un incendiu a avut loc în această dimineață (6 iulie), în jurul orei 9:00, la o locuință particulară în satul Hârțești, comuna Mărgineni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu un ofișer și 12 subofițeri și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț și o autospecială de stingere de la SVSU al comunei Mărgineni.

Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent, în ardere generalizată.

Conform ultimei informari, incendiul este localizat și se lucrează pentru stingerea ultimelor focare. Este vorba despre o casă veche acoperită cu draniță și tablă.

Comunicat ISU:
Joi, 06.07.2017, la ora 09:02, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o casă în satul Hârţeşti, comuna Mărgineni. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat un ofiţer şi doisprezece subofiţeri cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD(EPA) din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamţ şi patru pompieri voluntari cu o autospecială de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Mărgineni.
În urma evenimentului au ars bunurile de uz casnic, mobilierul, aparatură electronică, o butelie de aragaz şi articolele de îmbrăcăminte aflate în cele două camere ale locuinţei, planşeul din lemn pe o suprafaţă de cca. 100 mp, acoperişul casei realizat din lemn cu învelitoare din draniţă acoperită cu tablă.
Împrejurarea determinantă a producerii incendiului a fost ,,siguranţe fuzibile supradimensionate”.

 

PUBLICITATE