Neamț: Etapa judeţeană a Concursului de proiecte antidrog „Împreună”

Palatul Copiilor Piatra-Neamţ a găzduit joi, 8 iunie 2017, etapa judeţeană a Concursului de proiecte antidrog „Împreună”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În competiţie s-au înscris echipajele Liceului cu Program Sportiv Piatra-­Neamţ şi Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ.

În urma evaluării proiectelor, echipajul Liceului cu Program Sportiv Piatra-Neamţ, coordonat de profesoara Marlena-Camelia Neagu, s-a impus prin originalitate, creativitate şi pragmatismul obiectivelor propuse.

Creşterea nivelului de informare al elevilor şi părinţilor cu privire la riscurile consumului de droguri şi alcool, existenţa unor alternative viabile pentru petrecerea timpului liber si promovarea unui stil de viaţă sănătos sunt doar câteva dintre obiectivele pe care elevii Ana-Gabriela Rusu, clasa a X-a, Ramona-Sabrina Ştefănescu, clasa a X-a, Radu-Gabriel Bogdan, clasa a X-a, si Ştefan Baiu şi-au propus să le operaţionalizeze prin activităţi implementate in şcoală, alături de colegi.

Felicitări tuturor participanţilor la această competiţie şi mult succes căştigătorilor in activitatea competiţională viitoare!

PUBLICITATE