Neamț – COD GALBEN de ninsori și viscol începând de mâine (1 decembrie)


Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi (30 noiembrie), cod galben de ninsori, care va intra în vigoare joi (1 decembrie), ora 17:00, și va cuprinde, treptat, toată țara.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform ANM, in perioada 1 decembrie, ora 17:00 – 2 decembrie, ora 8:00, se vor semnala ninsori insemnate cantitativ si viscolite in zonele de munte, nordul si centrul tarii.

Apoi, incepand cu 2 decembrie, ora 8:00, pana la 3 decembrie, ora 2:00, vremea rea va cuprinde intreaga tara. Se vor semnala intensificari ale vantului in vest, sud si est si pe arii restranse polei, ninsori insemnate cantitativ si viscolite in zonele de munte, nordul si centrul tarii.

În intervalul 1 decembrie, ora 17:00 – 2 decembrie, ora 8:00t, aria ninsorilor va cuprinde treptat toate zonele de munte, precum şi regiunile nordice şi centrale. Îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20…25 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.  Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50…60 km/h şi, mai ales în zona montană înaltă, peste 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând semnificativ vizibilitatea. 
În Banat şi Crişana se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza, pe arii restrânse, formarea poleiului.

În intervalul 2 decembrie, ora 8:00, pana la 3 decembrie, ora 2:00, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.
       În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.
       Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

 

 

 

D.M.B.
PUBLICITATE