Neamț – Bătrân dat dispărut, găsit înghețat de frig


Luni, 24.10.2016, la ora 11:15, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112” despre faptul că o persoană de sex masculin, în vârstă de 78 ani, dispărută din data de 23.10.2016, a fost văzută de către localnici în centrul satului Vad, comuna Ștefan cel Mare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În data de 23.10.2016, persoana s-a rătăcit în pădurea din zona localității Ștefan cel Mare, iar în dimineața zilei de 24.10.2016 aceasta a iesit din pădure și s-a deplasat în localitatea Vad.

La locul intervenției s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț, care a preluat persoana aflată în șoc hipotermic, i-a acordat asistență medicală de urgență și a transportat-o ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț.

D.M.B.
PUBLICITATE