Neamț: Bărbatul reținut pentru trafic de droguri este medic stomatolog.

La data de 5 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T din Neamț au efectuat 2 percheziții la reședința unui bărbat, de 37 de ani, din localitatea Tazlău, județul Neamț, precum și la un cabinet stomatologic din localitate, unde acesta își desfășura activitatea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform Mediafax, bărbatul de 37 de ani (Andrei Minea) este medic stomatolog.

Conform DIICOT: cu ocazia perchezițiilor efectuate la reședința inculpatului precum și la un cabinet stomatologic din localitate, unde acesta își desfășura activitatea, au fost găsite şi ridicate mai multe ţiple conţinând un praf pulverulent de culoare albă, 4 doze tip timbre de hârtie, un cântar electronic, două grindere metalice şi 70 punguţe cu sistem de închidere ziplok, ce prezentau urme de materie vegetală. De asemenea,  au fost identificate şi ridicate mai multe plicuri expediate din străinătate  pe numele inculpatului care  proveneau  de la drogurile introduse în ţară prin intermediul serviciului poştal. (vezi comunicatul DIICOT – AICI)

De asemenea, alte 6 persoane au fost conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T.- B.T. Neamț.

Împotriva bărbatului de 37 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul sãvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și deţinere de droguri de risc și de mare risc, în vederea consumului propriu.

La aceste activități au participat și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. – notează Poliția Română

PUBLICITATE