Moș Crăciun ajunge la Shopping City Piatra-Neamț cu o mulțime de surprize pentru cei mici

În perioada 20 – 23 decembrie, Shopping City Piatra-Neamț le-a pregătit copiilor momente de poveste, ateliere de creație și spectacole de colinde. Astfel, timp de trei zilei, micii vizitatori sunt așteptați să se bucure de magia Sărbătorilor de iarnă și să-l întâlnească pe Moș Crăciun.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Shopping City Piatra-Neamț găzduiește în perioada 20 – 23 decembrie o serie de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă pentru cei mai mici vizitatori ai centrului comercial. Până vineri, 22 decembrie, în intervalul orar 14:00 – 20:00, copiii pot participa la atelierele de creație organizate de Shopping City Piatra-Neamț, unde vor învăța să pregătească ornamente inedite de Crăciun. Mai mult, tot în această perioadă, va avea loc și evenimentul „Ghici câte bombonici?”, unde cei mici sunt rugați să îi vină în ajutor lui Moș Crăciun. Primii trei norocoși care vor ghici câte bomboane se află în sacul Moșului vor putea câștiga un coș de cumpărături în valoare de 300 de lei.

Sâmbătă, 23 decembrie, începând cu ora 13:00, Shopping City Piatra-Neamț îi așteaptă pe cei mici la un spectacol special de dansuri și colinde prezentat de Clubul de Dans Sportiv Ray’s Dance din Piatra Neamț, iar de la ora 14:00 vor avea parte de cea mai mare surpriză, întâlnirea cu Moș Crăciun. Astfel, primii 300 de micuți care îl vor întâlni pe Moș Crăciun și îi vor spune dorințele, vor primi ca amintire o poză instant cu acesta și cadouri surpriză, în limita stocului disponibil.

Participarea copiilor la evenimentele organizate de Shopping City Piatra-Neamț este gratuită.  

PROGRAMUL SHOPPING CITY PIATRA-NEAMȚ

În perioada Sărbătorilor, programul centrului comercial Shopping City Piatra-Neamț este:

  • 20 – 23 decembrie – 10:00 – 22:00
  • 24 decembrie – 10:00 – 19:00
  • 26 – 30 decembrie – 10:00 – 22:00
  • 25 decembrie și 1 ianuarie – centrul comercial va fi închis, cu excepția MaxFun și MaxBet
  • 31 decembrie – 10:00 – 18:00
PUBLICITATE