Moarte suspectă într-o comună din Neamț. Bărbat găsit decedat în zăpadă

Un bărbat de 37 de ani a fost găsit decedat în dimineața zilei de luni, 11 decembrie, în jurul orei 7:45, pe raza localității Neagra, comuna Tașca.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații, bărbatul a fost găsit în loc public, în zăpadă, de trecători. Aceștia au sunat la „112” iar la fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț care au constatat decesul.

Conform IPJ Neamț, la examinarea sumară, polițiștii ajunși la locul evenimentului nu au descoperit urme vizibile de violență. În cauză se efectuează cercetări. În urma rezultatelor necropsiei se va stabili cauza decesului victimei.

Pe surse, bărbatul era decedat de cel puțin o zi iar trecătorii susțin că victima nu este din comună.

PUBLICITATE