Mașină cu 15 mc de lemne, fără acte, confiscată de la un șofer din Neamț

La data de 14.07.2017 ,în jurul orei 21.50, pe DN17B, strada Bistriței din orașul Broșteni, polițiștii din cadrul poliției orașului Broșteni au oprit pentru control o autoutilitară despre care existau suspiciuni că ar transporta material lemnos în mod repetat cu același aviz de însoțire primar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat de 46 de ani, din comuna Borca, județul Neamț, reprezentant al unei societăți comerciale care a prezentat pentru cantitatea de material lemnos transportată avizul de însoțire primar din data de 14.07.2017, având codul online emis la data de 14.07.2017, ora 15:30:36, în care era menționată cantitatea de 14,27 mc lemn rotund rășinoase-molid.

Deoarece numărul de piese precum și diametrul materialului lemnos transportat nu corespundea cu cele trecute în avizul de însoțire primar s-a luat legătură cu reprezentanții Ocolului Silvic Crucea, care, la data de 15.07.2017, au inventariat cantitatea de material lemnos transportată, ocazie cu care au fost constatate diferențe la diametrul bucăților de lemn, diferențe la numărul de piese transportate ( în aviz erau trecute 110 bucăți iar la inventariere s-au constatat 107 bucăți), de asemenea cantitatea de material lemnos transportată avea un total de 15,47 mc material lemnos rășinoase.

În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 5000 lei, cantitatea de 15,47 mc a fost confiscată și predată în custodia reprezentanților O.S. Crucea, iar autoutilitara a fost confiscată și imobilizată în curtea depozitului de bușteni al O.S. Crucea.

PUBLICITATE