Miercuri, 5 aprilie 2017, la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ, se va desfăşura masa rotundă cu tema “A trăi în adevăr”. 40 de ani de la primele gesturi de disidenţă în România comunistă (1977).
Anul 1977 ocupă în cronologia politică a regimului comunist din România un loc foarte important, acesta confruntându-se pentru prima dată cu gesturi contestatare “de o deranjantă amploare”. În interiorul regimului Partidului-Stat, deţinător al monopolului informaţiei, al gândirii şi al expresiei, toţi cei care manifestau “opinii diferite erau consideraţi disidenţi şi îşi riscau existenţa”. Istoria disidenţei începea în 1956, după Congresul XX al PC.U.S., care inaugura o aparentă “epocă a dezgheţului”, fenomenul manifestându-se cu precădere în domeniul literar şi al istoriei. Primul gest contestatar în spaţiul românesc s-a datorat tot unui scriitor, Paul Goma, care în februarie 1977 impresionat de solidarizarea intelectualilor cehi, semnatari ai Chartei 77, şi-a declarat adeziunea la această mişcare, care se autoproclama „o asociaţie liberă, informală şi deschisă a oamenilor cu opinii, credinţe şi profesiuni diferite, uniţi de dorinţa de a milita individual şi colectiv pentru respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor individuale”. Românii, spunea Paul Goma, se aflau sub ocupaţie românească „la urma urmei mai dureroasă, mai eficace decât una străină”. Gestul scriitorului nu a rămas singular, el reuşind să atragă de partea sa mai mulţi semnatari. Reacţia autorităţilor a constat în descurajarea protestatarilor, prin acordarea permisiunii de emigrare dar şi prin adoptarea unor măsuri de presiune, retrogradarea din funcţii, punerea “elementelor ostile” în discuţia colectivelor de muncă sau încadrarea într-o „muncă utilă”. S-au înregistrat şi cazuri de represiune violentă, aşa cum a fost cel al muncitorului Vasile Paraschiv, care a fost răpit de Securitate, torturat, internat în azile psihiatrice.
În cadrul acestei manifestări organizate de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, cu sprijnul conducerii instituţiei, reprezentată de domnul director dr. Iulian Ghercă, vor fi evocate şi alte figuri importante ale mişcării româneşti de disidenţă: părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, istoricul Vlad Georgescu, matematicianul Mihai Botez, Doina Cornea. Oamenii aceştia “care au învăţat să raţioneze cu mintea lor, şi nu bazându-se pe vreo schemă prestabilită”, merită credem atenţia publicului nemţean. Ne vor fi alături elevii Colegiului Naţional “Petru Rareş”, coordonaţi de prof. dr. Dorina Luminiţa Drexler şi cei ai Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş”, îndrumaţi de prof. dr. Daniela Mătăsaru-Ionescu.
Invitaţii instituţiei noastre vor fi istoricii Ana Maria Cătănuş şi Igor Caşu, recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional pentru activitatea lor ştiinţifică în domeniul cercetării istoriei comunismului. Ana Maria Cătănuş este doctor în istorie, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română (februarie 2012). Teza de doctorat, Forme de disidenţă în spaţiul sovietic şi est european în anii ’70-’80. Cazul românesc, a fost premiată în decembrie anul trecut de Academia Română cu premiul “Nicolae Bălcescu”. În prezent, este cercetător ştiinţific în cadrul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română; redactor la revista “Arhivele Totalitarismului” editată de I.N.S.T., membru coordonator al Centrului de Studii Ruse şi Sovietice „Florin Constantiniu”, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română, coordonator pentru partea română al programului bilateral de cercetare cu tema Disidenţa în România şi Uniunea Sovietică în cadrul colaborării instituţionale între Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului şi Institutul de Balcanistică al Academiei Ruse de Ştiinţă. Igor Caşu este licenţiat al Facultăţii de Istorie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în 1995, doctor în istorie al aceleiaşi instituţii (2000), cu o teză despre „Politica naţională” din Moldova sovietică, 1944-1989. Bursier Fulbright (august – decembrie 2000), expert al Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România (2006) şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Studierea și Aprecierea Regimului Comunist Totalitar din Republica Moldova (2010). Reporter la Radio Europa Liberă, rubrica Istoria trăită (2010-2011). În prezent, profesor şi director al Centrului de Studiere a Totalitarismului din cadrul Facultații de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.
Mihaela-Cristina Verzea