Mărturia unui tânăr din județul Neamț care a încercat să joace „Balena albastră”

Jocul Balena Albastră, responsabil pentru un număr tot mai mare de sinucideri din rândul tinerilor, capătă din ce în ce mai multă faimă pe rețelele de socializare. Un tânăr din județul Neamț a trecut printr-o experiență neplăcută după ce s-a înscris pe reţeaua socială vKontankte, interesat să joace Balena Albastră.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform ziarului Adevărul, tânărul și-a făcut cont pe pe platforma socială vK la începutul lunii martie, anunțând că dorește să intre în joc. A fost imediat contactat de un utilizator (un ghid) care i-a trimis cele 50 de sarcini. După ce a îndeplinit prima sarcină, tânărul a decis să renunțe dar a primit pe telefonul personal un mesaj: „Dont try to escape!“ (n.r. – Nu încerca să scapi!).

„N-am reuşit nici până acum să înţeleg un lucru, care mi se pare foarte ciudat. Cum am început jocul, el (n.r. – ghidul) avea deja toate detaliile mele, fără să-i spun eu ceva. Îţi află numărul de telefon şi alte detalii“, a relatat tânărul, pentru aceeași sursă citată.

Citește mai mult – AICI

Supranumit și ”Călăuza adolescenților spre moarte”, jocul Balena Albastră este deja practicat în mai multe județe din România. Acest joc consta in indeplinirea a 50 de misiuni de catre un tanar, ultima fiind sinuciderea!

„Există țări în care jocurile accesate în mediul virtual au făcut victime. Deși nu este un fenomen în România, vă recomandăm tuturor celor care sunteți timorați sau amenințați de „prietenii” din mediul virtual, să căutați sprijin la persoanele dragi sau la autorități. Aveți mereu în atenție cu cine interacționați dumneavoastră sau cei dragi, pe rețele sociale sau pe alte forme de comunicare pe internet (e-mail, messenger, forumuri)! De asemenea, dacă în jurul dumneavoastră observați persoane care și-au schimbat comportamentul în ultima perioadă, inclusiv în mediul online, anunțați autoritățile”, este mesajul Poliției Române.

PUBLICITATE