Magistrații au intrat în grevă doar la Piatra-Neamț


Magistraţii Judecătoriei Piatra Neamţ au intrat, începând de luni (12.09), în grevă de avertisment, şi vor judeca doar cauzele cu minori şi cu arestaţi preventiv.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Carmen Ivaşcă, grefierul şef al Tribunalului Neamţ, a declarat, pentru AGERPRES, că Judecătoria Piatra Neamţ este singura instanţă din judeţ care recurge la această formă de protest.

Judecătoriile din Bicaz, Roman şi Tîrgu Neamţ şi-au însuşit Memorandumul, dar nu au iniţiat nici o formă de protest.

‘Judecătorii Tribunalului Neamţ au decis, în unanimitate, adoptarea Memorandumului privind justiţia, recomandat de asociaţiile profesionale, şi solicită demisia ministrului Justiţiei. Judecătorii vor protesta prin purtarea de banderole la robe, începând cu data de 13 septembrie 2016 şi până la data de 16 septembrie 2016, inclusiv, urmând ca în situaţia nerezolvării solicitărilor Adunării generale a judecătorilor să fie declanşat un protest din 19 septembrie 2016, când vor fi soluţionate doar cauzele cu caracter urgent’, se arată în comunicatul emis de Tribunalul Neamţ, anunță Agerpres.

D.M.B.
PUBLICITATE