Ludovic Orban, noul președinte al Partidului Naţional Liberal. A înregistrat un scor zdrobitor

Ludovic Orban a devenit sâmbătă, 17 iunie, noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), prin votul delegaţilor de la Congresul organizat la Romexpo. Aproximativ 79% dintre delegaţi l-au votat pe Orban, potrivit numărătorii. Scorul a fost de 3.518 la 952 în favoarea lui Orban.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La momentul începerii votului și-au înregistrat prezența peste 4.600 de liberali pentru vota moțiunile celor doi candidați. Delegația de la Neamț numără peste 100 de membri.

Președinția PNL a fost disputată de Ludovic Orban, cu moțiunea „Partidul Național Liberal — Forța Dreptei” și Cristian Bușoi, cu moțiunea „PNL — partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică!„.

Consiliul Național de Coordonare se va reuni duminică pentru alegerea a patru prim-vicepreședinți, a secretarului general, a 16 vicepreședinți — 8 vicepreședinți pe domenii, coordonatori ai comisiilor de specialitate, și 8 vicepreședinți pe regiunile de dezvoltare — și 16 membri pentru Biroul Executiv, trezorierul și membrii comisiilor CA și CNRC. Secretarul general al liberalilor este propus de președintele PNL.
Peste 100 de liberali și-au depus candidatura pentru aceste funcții. Din județul Neamț vor candida deputații Laurențiu Leoreanu (vicepreședinte) și Mugur Cozmanciuc (prim-vicepreședinte).

PUBLICITATE