Liviu Harbuz vrea internet gratuit în toate comunele din judeţ


Deputatul Liviu Harbuz, prim-vicepreședintele PMP Neamț, a anunţat, astăzi (23 septembrie), într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca, în viitorul apropiat, toate comunele din judeţ să aibă internet wi-fi gratuit.

Investiţia fiecărei primării este de maximum 150 de dolari şi constă în achiziționarea echipamentelor care vor amplifica semnalul de internet.

harbuz pmp dulama„Avem în vedere eliminarea decalajului între zona rurală și zona urbană, pentru că în zona urbană, dezvoltarea se face mai ușor pe cale naturală. În programele pe care noi le-am dezbătut la nivel central și în mod special în județul Neamț, rezultatul statisticii arată că există o cerere foarte mare din partea locuitorilor din zona rurală, există loc de mai multă dezoltare în această zonă, în condițiile în care tinerii din comune au nevoie de informare și educare. Cu cât vor avea mai mult accest liber la internet cu atât programele educaționale, platformele care promovează astfel de programe vor fi accesibile pentru toți tinerii.

În județul Neamț, printr-o politică dusă la nivelul Consiliului Județean, se poate implementa un sistem de wi-fi gratuit pentru că, până la urmă, acest sistem se referă doar la amplificarea semnalului pe care-l au instituțiile care deja au o bandă largă de internet.” – a declarat Liviu Harbuz

D.M.B.
PUBLICITATE
loading...