ISU Neamț – recomandări pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată


Recomandări pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă
care se manifestă frecvent în această perioadă

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma analizei situaţiei operative din anii precedenţi, constatăm o creştere a numărului de incendii generate de arderea vegetaţiei uscate de pe terenurile agricole în această perioadă a anului, pe fondul temperaturilor diurne excesiv de ridicate, dar şi al nerespectării de către unii proprietari de terenuri a legislaţiei în vigoare, pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor.

            Având în vedere cele prezentate, precum și prognozele meteo din perioada următoare, se impune intensificarea acţiunilor preventive și luarea de către proprietarii de terenuri pe timpul campaniei agricole a următoarele măsuri (transmise în luna iunie unităților agricole din județul Neamț):

  1. Asigurarea protejării față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și a altor tipuri de ambalaje care conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitarea la umbră;
  2. Restricționarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiții favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanțe volatile sau supraîncălziri excesive;
  3. Se va interzice categoric fumatul şi folosirea focului deschis în lanuri, mirişti şi la utilajele agricole;
  4. Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, și dotarea acestora cu mijloace de primă intervenție;
  5. Conducătorii auto care participă la campania de recoltare a cerealelor vor fi instruiţi în mod special, pentru a cunoaşte pericolele de incendiu, măsurile de prevenire şi de combatere, mânuirea stingătoarelor de incendiu;
  6. Reparaţiile de durată şi întreţinerea utilajelor agricole se vor face numai în afara lanurilor sau a ariilor, la cel puţin 20 m pe un loc special ales, delimitat prin arătură cu plugul curăţat de resturi vegetale şi dotat cu materiale de stingere pentru intervenţii în cazul folosirii focului deschis.
  7. În cazul combinelor se vor respecta următoarele reguli specifice :
  • Se va veghea ca toba să nu se înfunde cu tulpini de cereale;
  • Se va urmări ca periodic să fie înlăturate înfăşurările de paie sau alte materiale de pe axele roţilor de transmisie şi de pe crucile cardanice;
  1. Pentru alimentarea utilajelor agricole cu carburanți se vor respecta următoarele reguli :
  • Depozitarea provizorie a carburanţilor şi lubrifianţilor necesari pentru lucrările de recoltare se va face la cel puţin 100 m faţă de lan, cereale netreierate, paie, fân şi alte furaje, arii, păduri şi la cel puţin 50 m faţă de orice fel de construcţii şi clădiri sau calea ferată. Terenul pe care se instalează depozitul, se va curăţa de iarbă, mărăcini, tufişuri, etc., şi se va înconjura cu o fâşie arată lată de cel puţin 5 m;
  • Carburanţii se vor păstra în cisterne sau în cazuri speciale, în butoaie, încărcate cel mult 95 % din capacitatea lor, care nu prezintă scurgeri, cu dopuri metalice prevăzute cu filet, butoaiele fiind aşezate cu dopurile în sus;
  • Butoaiele sau cisternele vor fi protejate împotriva radiaţiilor solare prin acoperirea cu crengi verzi, rogojini, prelate, panouri sau şoproane provizorii de tip uşor, iar deschiderea lor se va face numai cu ajutorul cheilor speciale;
  • În mod obişnuit alimentarea se va face numai la punctele de alimentare şi numai ziua, înainte de începerea activităţii. Când alimentarea se face pe mirişte sau la nevoie chiar pe arie, se va veghea să nu se producă scurgeri de carburanţi. În acest scop, se va folosi în mod obligatoriu o pâlnie metalică.
  1. Interzicerea arderii miriştilor şi a resturilor vegetale pe teren arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente în conformitate cu prevederile Ordinului comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Autoritatea Națională Sanitară veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România;
  2. Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin OMAI nr. 163/2007. Se exceptează executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens;
  3. În condițiile în care proprietarii de terenuri obțin aprobările cerute de legislația în vigoare, arderea de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale se face cu respectarea următoarelor măsuri :
  • Condiții meteorologice fără vânt;
  • Parcelarea miriștii în suprafețe de maxim 10 ha, prin fâșii arate;
  • Izolarea zonei de ardere față de căi de comunicație, construcții, culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de fâșii arate;
  • Desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
  • Asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere și stingere a eventualelor incendii;
  • Asigurarea pentru suprafețe de ardere a miriștilor mai mici de 5 ha a substanțelor și mijloacelor de stingere necesare;
  • Asigurarea în cazul suprafețelor de ardere a miriștilor mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare și a personalului de deservire;
  • Colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • Executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • Stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • Interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
PUBLICITATE