IPJ Neamț – Peste 180 de polițiști, în stradă de Sfânta Cuvioasă Parascheva


Pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamt a dispus ca peste 180 de polițiști să fie în stradă, în această zi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, în ziua de 14.10.2016, se vor afla la datorie 189 de poliţişti, 160 de la ordine publică și rutieră, precum și de la structurile de intervenţie rapidă, investigaţii criminale, suplimentar față de dispozitivele curente.

Cei 189 de poliţişti vor acţiona cu autospecialele din dotare pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere, astfel încât pelerinii să se bucure în linişte de această sărbătoare. Vor fi organizate, zilnic, în această perioadă, patrule de siguranţă publică, atât pedestre cât şi auto.

În această zi, poliţiştii nemțeni vor fi prezenți și vor acționa pentru siguranța cetățeanului la manifestările religioase și evenimentele cultural-artistice, organizate în localitățile Piatra Neamț și Roman.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, 24 de poliţişti rutieri vor acţiona pe tronsoanele de drumuri naţionale, utilizând, zilnic, întreaga aparatură radar din dotare.

D.M.B.
PUBLICITATE