IPJ Neamț, comunicat în cazul bărbatului strivit de remorcă: Șoferul este cercetat pentru trei infracțiuni rutiere

Un bărbat de 45 de ani, din localitate, a fost accidentat mortal. Conducătorul tractorului este cercetat pentru trei infracțiuni rutiere.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La data de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gherăeşti s-au deplasat la un accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 38 de ani, din Gherăeștii Noi, a condus un tractor ce tracta un trailer, pe un drum agricol și a accidentat mortal un bărbat de 45 de ani, din Gherăești.

În timpul deplasării, acesta din urmă s-ar fi aflat pe proțapul trailerului, unde s-ar fi dezechilibrat și căzut sub roțile vehiculului.

Echipajul serviciului de ambulanță sosit la fața locului a constatat decesul bărbatului de 45 de ani, acesta fiind preluat de serviciul de medicină legală, în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Totodată, polițiștii au constatat că atât tractorul cât și trailerul nu erau înregistrate iar conducătorul acestora, bărbatul de 38 de ani, nu poseda permis de conducere.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

PUBLICITATE