IPJ Neamț: Acțiuni pentru protejarea populației împotriva activităților economice ilicite

Acțiunile pentru protejarea populației împotriva activităților economice ilicite, cât și pe linia combaterii faptelor de contrabandă au continuat și ieri, polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Neamț constatând o infracțiunea și patru contravenții.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Polițiștii au depistat în flagrant un bărbat de 44 de ani, într-o unitate de alimentație publică având asupra sa 39 de pachete de țigări susceptibile a proveni din contrabandă.

Cele 780 de țigarete au fost ridicate de polițiști, iar bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006.

Totodată, au fost constatate abateri de la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva actele de comerț ilicite și de la OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, motiv pentru care au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 5185 lei.

PUBLICITATE