IPJ Neamț – 30 de copii din cadrul Școlilor gimnaziale Săvinești și Zănești, primiți cu mărțișoare

Odată cu venirea primăverii, sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a fost gazda unei activități preventiv-caritabile, ce a avut ca invitați 30 de copii din cadrul Școlilor gimnaziale Săvinești și Zănești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Aceștia au fost însoțiți de reprezentanții Fundației “Solidaritate și Speranță” din Săvinești și parohiei Zănești, parteneri constanți ai Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, din cadrul IPJ Neamț.
În holul instituției au fost expuse mărțișoare, lumânări și felicitări, realizate manual de acești copii talentați. Expoziția a fost inițiată de ofițerii de prevenire, tocmai, pentru a încuraja spiritul creativ al acestor copii dar și pentru a promova astfel de activități ca o alternativă constructivă de a petrece timpul liber.

Din partea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și Serviciului Public Comunitar Regim Permise, Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor Neamț, elevii prezenți au primit un mărțișor simbolic, constând într-o legitimație de polițist pentru o zi și o masă caldă la popota unității.

Finalul activității a adus zâmbete pe chipul celor mici la vederea câinilor polițiști și a exercițiilor demonstrative cu aceștia, organizate în curtea instituției. Totodată le-a fost prezentată și o autospecială de poliție rutieră, oamenii legii aducându-le în atenție importanța respectării regulilor de circulație

PUBLICITATE