Inventar la Filiala Dărmănești a Bibliotecii Judeţene “G. T. Kirileanu” – 22 mai – 5 iunie

Filiala Dărmănești a Bibliotecii Judeţene  “G. T. Kirileanu” își anunță cititorii că, în conformitate cu reglementările legale, va desfășura, în perioada  22 mai – 5 iunie, un inventar de verificare a gestiunii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În acest context, pe perioada desfășurării inventarului, filiala își va întrerupe activitatea de împrumut la domiciliu, înregistrându-se doar operațiunile de prelungire a termenului de împrumut precum și cele de restituire a  publicațiilor de către cititori.

Așadar, în perioada imediat următoare, cititorii fideli, precum și cei cărora această întrerupere a activității le va crea un disconfort, sunt rugați să împrumute din timp cărțile de care consideră că vor avea nevoie. De asemenea, inconvenientul poate fi ameliorat prin împrumutul ori consultarea publicațiilor dorite de la sediul central al bibliotecii sau de la Filiala “Vasile Conta” din Mărăței. Informațiile referitoare la publicațiile existente și repartiția lor în rețeaua secțiilor și filialelor bibliotecii pot fi obținute fie direct la compartimentele ce desfășoară activități cu publicul, fie prin consultarea catalogului on-line de pe site-ul www.bibgtkneamt.ro.

PUBLICITATE