Intervenții pentru un bărbat blocat în fântână și un animal căzut într-un canal


Bărbat blocat în fântână

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Duminică, 07.08.2016, la ora 11:00, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că un bărbat a rămas blocat în fântâna unui localnic din satul Poloboc al comunei Rediu.
La locul indicat s-au deplasat un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ şi echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, constatând că bărbatul, în vârstă de 44 de ani, fusese scos din din fântâna cu diametru de 50-60 cm. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri la faţa locului bărbatului, care prezenta escoriaţii la nivelul coatelor şi spatelui şi care a refuzat transportul la spital.

Animal căzut într-un canal

Duminică, 07.08.2016, la ora 16:31, un bărbat a anunţat Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ, prin apel la „112”, că una dintre vacile aflate la păscut a căzut într-un canal vechi de colectare a apelor uzate.
Situaţia de urgenţă s-a produs pe un teren din municipiul Roman, strada Fabricii.
La locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, constatând că animalul căzuse într-un canal cu adâncimea de doi metri. Animalul căzuse în puţ prin gura de vizitare a capacului, cu dimensiuni de 50×50 cm. Pompierii au îndepărtat capacul şi, cu ajutorul unui buldoexcavaor adus de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului, de care a fost prins un ham special, au salvat animalul.

Pisică degajată din fântână

Duminică, 07.08.2016, la ora 09:05, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că o pisică a căzut într-o fântână stradală din comuna Dumbrava Roşie.
La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ, au scos pisica moartă din fântână şi au evacuat apa, în vederea administrării de tratament pentru a dezinfecta apa. În această dimineaţă, pompierii au mars din nou la Dumbrava roşie şi au evacuat apa din aceeaşi fântână.

PUBLICITATE