Incendiu la un schit din Neamț. Interventia pompierilor a durat aproximativ patru ore

Un incendiu a izbucnit astăzi (8 aprilie) la un schit din comuna Vînători-Neamț. Incendiul a fost anunțat la Dispeceratul ISU-Ambulanță Neamț la ora 12:25 și se manifesta la casa de prăznuire a schitului Vovidenia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul evenimentului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă încadrate cu 9 pompieri dar și comandantul detașamentului Târgu-Neamț

Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat și au mai solicitat o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru a asigura apa la cele două autospeciale prezente, pentru că în zona respectivă nu erau surse de alimentare cu apă.

În apropiere se afla un grajd iar pericolul extinderii incendiului i-a îndemnat pe pompieri să evacueze cele 6 bovine care se aflau în respectiva clădire.

Incendiul a fost lichidat la ora 16:30.
Au ars acoperişul casei de prăznuire (pe o suprafaţă de cca. 600 mp), asteriala lemn, sindrila, tabla zincata, tamplarie lemn, bunuri de uz casnic.
Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

sursa foto: Facebook
PUBLICITATE