Incendiu la un grajd din județul Neamț. O persoană a ajuns la spital

Vineri, 11 august, în jurul orei 20:00, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară în sat Izvoare com. Bahna.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale din cadrul Detaşamentului de pompieri Roman.

Cân au ajuns la intervenție, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la nivelul grajdului, fără posibilitatea de extindere la locuință.
Două persoane au suferit atacuri de panică, iar o persoană a fost transportată la spital.

COMUNICAT ISU NEAMȚ
Vineri, 11.08.2017, la ora 19:54, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență
112”, despre producerea unui incendiu la anexele unei gospodării din comuna Bahna, sat Izvoare. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat 10 pompieri militari cu 2 autospeciale de stingere și 1 ambulanță SMURD B2 din cadrul Detașamentului de pompieri Roman și patru pompieri voluntari cu o autospecială de stingere din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din comuna Moldoveni și comuna Bahna.

În urma evenimentului au ars: fânăria din scândură cu învelitoare tablă pe cca 20 mp, adăpostul pentru animale, tavanul unei anexe pe cca 40 mp, aproximativ 3,5 t lucernă, și 300 kg porumb.

Echipajul SMURD B2 a acordat primul ajutor medical la 2 persoane de sex feminin, una dintre ele fiind transportată la CPU Roman.

Împrejurarea determinantă a producerii incendiului a fost ,,echipamente de iluminat amplasate necorespunzător”.

PUBLICITATE