Încă un caz de înșelăciune prin metoda „Premiul”. O romașcană nu s-a lăsat păcălită.

În dimineața zilei de 12.10.2015, în jurul orei 10.00, Poliţia Municipiului Roman a fost sesizată despre faptul că o persoană cu identitate necunoscută a încercat prin intermediul telefonului, să o înşele cu suma de 1100 lei.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în aceeași zi în jurul orei 09.45, persoana vătămată, o femeie de 67 de ani din Roman a fost apelată cu pe telefonul mobil de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi reprezentant al unei societăţii de telefonie mobilă şi care i-a comunicat că este câştigătoarea unui premiu în valoare de 10.000 Euro. Totodată i-au fost solicitate datele personale pentru a intra în posesia premiului, urmând ca la domiciliul reclamantei să se prezinte un reprezentant al firmei pentru a i se înmâna suma de 1100 lei în vederea deschiderii unui cont bancar. Femeia a conștientizat că ar putea fi vorba de o înșelăciune și a întrerupt convorbirea telefonică, sesizând de îndată poliția.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de înşelăciune și în vederea identificării autorului.
Recomandările polițiștilor nemțeni pentru prevenirea unor astfel de fapte:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

* Nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui sondaj, mai ales dacă nu aţi participat la un astfel de concurs!
* Nu daţi curs cererilor formulate de a vira sume de bani sau de a încărca cartele telefonice, pentru că riscaţi să vă creaţi un prejudiciu bănesc!
* Nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate, cărţi DE credit/debit prin e-mail/fax!
* Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi!
* Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător! Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;
* Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin!

PUBLICITATE